Pietrele de temelie ale comunității voastre

ARATĂ FILME GROZAVE

CONCENTREAZĂ-TE PE OAMENI

OFERĂ O EXPERIENȚĂ

AUTOR: Veronika Hanáková, curator de film (Kampus Hybernská, Cehia)

Pietrele de temelie ale comunității voastre

Atunci când organizați un eveniment cultural cu o proiecție de film documentar, faceți asta pentru ca oamenii să vadă filmul și să se bucure de el, dar și ca să stârniți o discuție. Vreți ca publicul să ducă mai departe filmul documentar, să-l împărtășească, să-l discute, chiar să-l chestioneze. Numai astfel, filmele reușesc să pună în legătură nu doar subiecte și fenomene diferite, ci și oameni din medii diferite. Apartenența la rețeaua KineDok înseamnă crearea și consolidarea unei comunități de oameni cărora le plac filmele documentare pentru că aceste filme le oglindesc propriile vieți, le lărgesc orizontul despre lume, prilejuiesc discuții despre probleme complexe și creează un spațiu împărtășit în care oamenii se pot asocia, pot râde împreună. În acest capitol, ne vom concentra asupra aspectului de construire a comunității al proiecțiilor de filme, căci o comunitatea nu apare în mod spontan, ci trebuie să fie clădită treptat. Să începem!

„Filmele documentare au cel mai puternic impact; ele pot să-ți schimbe viziunea și chiar atitudinea privind diverse subiecte.”

Ana

Începutul: Analiză

LOCAȚIE

SCOP

PUBLIC

MOTIVAȚIE

PRIMII PAȘI

Analiză

Locul de desfășurare: În rândul comunității KineDok, un loc de desfășurare poate fi unul dintre următoarele:

1) un stabiliment cultural nou-nouț, recte, fără o comunitate legată de el;

2) un loc existent, recunoscut, dar care are nevoie de o comunitate interesată de filmele documentare;

3) established venue with a history of screening fiction films and an established community. 

Fie că porniți de la zero, fie că sunteți un loc cu experiență în proiecția de filme, următorii pași vă vor inspira să vă adresați noii voastre comunități sau s-o consolidați pe cea existentă.

Conținutul și scopul: Care este scopul evenimentelor voastre? Ce vreți să realizați prin proiecții de film documentar? Aceste întrebări vă ajută să înțelegeți de ce faceți parte din KineDok și ce vreți să realizați pentru locul de desfășurare, pentru locație, pentru comunitate. Selectați documentare care aduc ceva diferit, nou și distractiv stabilimentului vostru cultural.

Publicul: Gândiți-vă mereu la publicul căruia îi sunt destinate proiecțiile. Faceți proiecții de filme pentru că vreți să vă mobilizați comunitatea? Vreți să educați sau să distrați publicul? Sau vreți să creați un program pentru categorii de public adesea neglijate (seniori, familii cu copii etc.)? Inițial, este indicat să identificați un singur grup-țintă principal pentru proiecțiile voastre, pentru programul ce le însoțește și pentru promovare. Este mai bine să începeți ușor. Nu vă întindeți mai mult decât vă e plapuma!

Primul pas: Primele proiecții pot fi stresante; va exista o oarecare incertitudine în privința numărului de oameni care vor veni. Chiar dacă vin un număr de oameni relativ mic, nu vă panicați! Nu-i vorba despre numere! În acest moment, organizarea evenimentelor culturale înseamnă crearea unei atmosfere plăcute și primitoare. Fiți ospitalieri, fiți amabili și fiți comunicativi. Audiențele vor crește treptat. Dar asta va depinde dacă acesta este scopul vostru și dacă puteți atrage publicul cu programul vostru (nu doar prin film, ci și prin evenimente care însoțesc filmul, discuții, invitați etc.). Compoziția și dimensiunea publicului depind în întregime de voi (și de posibilitățile locului de desfășurare).

Era una dintre primele noastre proiecții la Cube in Context și au venit doar cinci oameni. Dar, după proiecție, am purtat o discuție de o oră care a fost cu adevărat memorabilă.” Cube in Context

Motivație: Ce vreți să câștigați de pe urma proiecției în calitate de organizator? Construcția unei comunități poate fi un proces anevoios; fiți conștienți de motivațiile și obiectivele voastre. Poate că obiectivele voastre sunt de a fi activi în comunitatea locală, de a susține peisajul cultural local sau de a construi un nou centru cultural. Posibilitățile sunt nesfârșite.

„Membrii comunității se cunosc între ei, se salută când se întâlnesc în oraș sau merg împreună la alte evenimente.”

A doua etapă: Cercetarea

IDENTIFICĂ-ȚI COMUNITATEA

FAZA A DOUA

Cercetarea

Înțelegerea publicului local: Identificarea unui public din comunitate pentru proiecțiile voastre de film documentar poate să fie solicitantă. Uneori, o comunitate se formează în mod natural după prima proiecție. Alteori, doar câți oameni vin la proiecție: publicul-țintă inițial pentru evenimentele voastre culturale trebuie reconsiderat, căci s-ar putea ca evenimentele voastre să se ciocnească de o ofertă locală preexistentă de evenimente culturale. E bine să vă amintiți că spațiul vostru de desfășurare nu este singurul jucător cultural sau comunitar din oraș. Căutați să vă informați ce alte organizații oferă programe culturale (vă puteți concentra anume asupra proiecțiilor de film), ce comunități vizează ele și cu ce conținut. Acest pas v-ar putea ajuta să înțelegeți peisajul cultural local și să descoperiți ce activități culturale lipsesc și ce comunități sunt uitate. Gândiți-vă, de asemenea, dacă și în ce mod pot umple aceste goluri proiecțiile periodice de filme documentare.

Nu există doar o singură comunitate: Încercarea de-a face ca filmul documentar să ajungă la un public cât mai larg posibil este principalul scop al multora dintre spațiile KineDok, însă, pentru acest obiectiv, e nevoie de multă muncă.Nu există doar o singură comunitate. Din contră, mulți spectatori provin din medii sociale, culturale și economice diferite, sunt de diferite vârste, au varii interese privind anumite teme și vin cu întrebări diferite, într-o manieră unică. Întrebați-vă: Cum pot să mă asigur că programul cultural oferit în spațiul meu implică diferite segmente de public și atrage, astfel, comunități diverse?

Cercetați: 1) faceți o simplă analiză a activităților culturale oferite diferitelor grupuri, ce anume le este disponibil și de ce; 2) studiați catalogul KineDok, căutați recenzii și reacții ale publicului și analizați ce le-a plăcut, ce nu le-a plăcut și de ce.

Întrebați: 1) consultați-vă coordonatorul local KineDok pentru opțiuni și sfaturi; 2) luați legătura cu alte spații KineDok; 3) întrebați-vă comunitatea locală (școli, cluburi, cămine de bătrâni etc.) ce subiecte o interesează; 4) online.

Participați: 1) la festivaluri și întâlniri locale; 2) întruniri ale cluburilor; 3) evenimente culturale, sportive, folclorice și de cartier.

Fie că vă concentrați asupra unei singure comunități, fie că vreți să creați un program pentru comunități multiple, fie că încercați să faceți o selecție curatoriată „pentru toți”, aceste comunități pot avea cerințe și așteptări diferite de care ar trebui să țineți seama.

Identificați-vă comunitatea: În fiecare oraș sau sat, există multe comunități. E foarte solicitant să creezi un program de proiecții și o dezbatere ce urmează filmului sau un atelier care să se plieze pe nevoile fiecăruia. Așa că nu ezitați să vă concentrați doar asupra câtorva. Acest accent va ajuta nu doar la selecția filmelor și la programul aferent lor, ci va ușura și promovarea evenimentului. E o idee bună să începeți ușor, concentrându-vă pe un anumit grup de spectatori (poate publicul vostru obișnuit sau cel mai neglijat grup din orașul / satul vostru) și adăugând treptat alte grupuri. De exemplu, dacă organizați proiecții o dată la două săptămâni, o proiecție poate să fie pentru familii și cealaltă, pentru oameni interesați de probleme sociale. Această regularitate va permite crearea unui program cultural pentru anumite comunități care vor ști când va avea loc o proiecție de film. Cu timpul, puteți să adăugați mai multe proiecții de film, să modificați publicul-țintă sau să încercați să stabiliți legături între comunități.

„Publicul nostru țintă este orice persoană interesată de filme documentare. Ne străduim să organizăm un program divers care să angreneze toate grupele de vârstă.”

Ana

A treia etapă: Planul

FIȚI PREGĂTIȚI

PLANIFICAȚI

COMUNICAȚI

CUNOAȘTE-ȚI SPAȚIUL

Planul

Accesibilitatea: Principalul pas este să vă cunoașteți spațiul de desfășurare. Identificați potențialul și provocările locului de desfășurare a proiecțiilor (de pildă, multe scări fără lift, toalete mici, accesibilitate / lipsă de accesibilitate cu transportul în comun, acces per pedes către și din locul de desfășurare, un loc de joacă în apropiere). Pentru a viza anumite comunități, trebuie să vă gândiți la nevoile lor cu mult timp înainte. Odată ce oamenii vin, vreți să se simtă bineveniți, nu ca niște musafiri nepoftiți. Respectarea diversității reprezintă o abordare activă, mai degrabă decât o observație tăcută.

„Respectarea diversității în rândul publicului este, de asemenea, de dorit.” Nikica, Šibenik, Croația

Tabelul de mai jos oferă întrebări ce se pot pune dacă doriți să ajungeți la un grup anume și să aflați dacă locul de desfășurare are capacitatea de a întâmpina fără nicio problemă un asemenea grup.

Scenarii posibile pentru diferite grupuri:

„Noi proiectăm în aer liber și vizăm părinți cu copii mai mici care nu pot rămâne singuri acasă. Așa că le oferim copiilor un program paralel înăuntru: Ei creează ceva acolo, noi le oferim mâncare și un adult este responsabil de ei. Noul nostru grup-țintă sunt vârstnicii; ei ni se vor alătura de Crăciun la ateliere. Și mi-aș dori să avem și un public mai tânăr, adolescenți de pildă, dar ei preferă să meargă într-un alt loc de întâlnire care-i mai potrivit pentru ei.” Ivana, RDMKV, Czechia

„Încercăm mereu să avem ceva pentru copii, atât filme serioase, cât și filme nu așa de serioase, pentru a satisface gusturile unui public mai larg. Organizăm ateliere de film pentru copii și, apoi, le proiectăm filmele înainte de programul oficial. Așadar, unim un public mai tânăr cu părinții lor. Cum proiecțiile sunt gratuite, turiști oarecare intră la noi, se așează și se uită la film 10-15 minute, ca, apoi, să o ia din loc. Atmosfera e foarte relaxată.” Ana

Fiți pregătiți, planificați și comunicați: Organizarea unei proiecții de film este o treabă cronofagă. Este esențial să aveți gata o grilă de program și dotările tehnice și să vă asigurați că filmul și programul ce însoțește filmul sunt pregătite.

„Înainte de proiecție, ne uităm la fiecare film și pregătim întregul eveniment; avem grupuri și chaturi unde facem schimb de idei.” Ana Barjadze, Art House Gori, Georgia

Nu intra în panică și cere ajutor

Cu toate acestea, în caz că se întâmplă ceva sau dacă primiți reacții negative, nu vă panicați! Încercați să rezolvați problema imediat și să o comunicați publicului. Dacă lucrați cu regularitate cu reacțiile din public și cu cele ale invitaților, vă puteți îmbunătăți programul și impactul. Nu ezitați să cereți ajutor în comunitate; puteți chiar să implicați comunitatea în selecția filmelor, în pregătirea programelor ce însoțesc filmele etc.

Note și surse

FOTOGRAFII:

GLISNÍKOVÁ, Lenka; JASNÝ, Michal; MRÁČEK, Adam; PATYCKI, Michał and Ivana TVRDÁ

Archive of our screening venues (Prádelna, Rabenštejnská 2020)

descoperă mai mult

înapoi

Înscrie-te la newsletter-ul nostru

Abonează-te la newsletter pentru a fi la curent cu programul proiecțiilor, evenimentelor și dezbaterilor KineDok.

Sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal.